• Acasă
  • Resurse media
  • Cum Îl iubim pe Dumnezeu? Rolul Cuvântului, al rugăciunii și al plăcerii de a sta cu El – Adi Petrovai

Cum Îl iubim pe Dumnezeu? Rolul Cuvântului, al rugăciunii și al plăcerii de a sta cu El – Adi Petrovai

  |  

Începem de la identitate. Avem nevoie de revelația iubirii lui Dumnezeu, să știm cum ne vede El. Cuvântul scris e foarte important, revelația lui Dumnezeu vine prin Cuvântul scris. Rugăciunea nu e o scurtătură pentru Cuvânt, trebuie mă rog pentru revelație în timp ce studiez Cuvântul, rugăciunea nu înlocuiește studierea Cuvântului. Cuvântul și rugăciunea pentru revelație merg împreună.

Ce ar trebui să producă în viața mea expunerea la adevărul lui Dumnezeu? Ascultare și automat curățire prin Duhul care rezultă într-o dragoste de frați neprefăcută. Aceasta e iubirea vie, care te motivează la păzirea Cuvântului și se demonstrează în trăirea mea personală, în viața mea de familie, în viața mea comunitară.

Atitudinea inimii noastre este foarte importantă, pentru că putem face lucruri foarte bune, dar să fim descalificați de o atitudine greșită. Vă amintiți episodul din Matei 7: „Doamne, nu am făcut noi atâtea și atâtea numele tău?” „Nu v-am cunoscut”, le spune Isus.

Și în Matei 25, când vorbește despre Judecata viitoare, spune despre aceia care, atunci când „am fost sărac și gol și m-ați îmbrăcat, am fost străin și m-ați primit, am fost flămând și mi-ați dat de mâncare, am fost la spital sau în temniță și ați trecut pe la mine”. Ei răspund „Când, Doamne, când am făcut lucrurile astea?” Păi ori de câte ori ați făcut pentru cel mai neînsemnat dintre voi, mie Mi le-ați făcut”.

Ei uitaseră, pentru că aveau atitudinea atât de bună și de curată în inima lor, făcând lucrurile astea, și asta a contat. La judecata viitoare, asta a contat: atitudinea cu care au făcut ei lucrurile.

Isus cunoaște adevărata motivație din spatele acțiunilor noastre.

Cum să umblăm în sfințenie? Plăcerea de a sta cu El este sursa vieții noastre spirituale, este poziția de pe care trebuie să umblăm în viața asta: plăcerea de a fi cu El. Nu doar a citi Scriptura, nu doar de a asculta predici, nu doar a cânta la închinare sau a asculta muzică creștină în timpul liber. Prin fiecare din aceste lucruri poți avea plăcerea de a fi cu El. Făcând oricare dintre lucrurile acestea, poți experimenta plăcerea de a fi cu El, dar acesta e un loc în care trebuie să ajungem prin Cuvântul scris. Revelația din cuvântul scris trezește în noi acea dorință de a fi cu Dumnezeu, de a sta cu El și a petrece timp cu El. Acea plăcere de a fi cu El e trezită de revelația prin Cuvântul scris.

Când acest aspect e real în viața mea, toate lucrurile nu devin o rutină, ci voi face toate aceste lucruri din plăcerea de a fi cu El, de a cânta înaintea lui, de a mă închina Lui, de a mă ruga, de a citi Cuvântul. Plăcerea de a fi cu El – de aici vine adevărata sfințenie.


Mesaj de Adi Petrovai, diacon al bisericii „Casa Închinării” din Timișoara. Extras din predica din 15 mai 2022 – vezi aici mesajul complet.

Subiecte: | | | | |

Dă vorba mai departe:

Valorile noastre

Suntem o comunitate de credincioși autentici în trăire și creativi în exprimare, pășind dincolo de ziduri!

Ești binevenit în fiecare duminică de la ora 10! Vino pentru un timp de închinare având ca fundal muzică creștină contemporană, ascultă un mesaj despre Dumnezeu și neapărat rămâi la o cafea după, pentru un timp de părtășie cu noi.

Vizitează-ne duminica viitoare, la 10!

Splaiul Tudor Vladimirescu 16A, Timișoara (În zona Piața Maria, lângă Univ. de Medicină-Farmacie)