• Acasă
  • Resurse media
  • „Trăind o viață de calitate” – Dan Cornean. Închinare: Johnny Kui (14.11.2021)

Dă vorba mai departe:

„Trăind o viață de calitate” – Dan Cornean. Închinare: Johnny Kui (14.11.2021)

Să învățăm să trăim împreună o viață de calitate pentru Dumnezeu, în mijlocul atâtor opțiuni care ne distrag de la ceea ce e cu adevărat esențial.

Mesaj: Dan Cornean. Închinare: Johnny Kui.


Trăind o viață de calitate – Dan Cornean

Acum trei ani au plecat copiii noștri de acasă, au plecat la studii. De multe ori, după aceea, în primul an, veneau oameni la noi și ne întrebau: Cum e e fără copii? Nu știam ce să răspund. Și atunci trebuia să luăm fața sinceră: cum să fie, știți cum e fără copiii… Dar după aceea mi-am dat seama de ceva și, când am mai fost întrebați cum e fără copii, le-am răspuns: Bine! E bine, e un moment pentru toate, e un moment pentru toate, e un timp fain cât copiii trebuie să stea lângă noi, dar e un timp fain și acum, ne simțim tare bine.

Apreciază lucrurile simple

După ce am rămas doar noi doi și avem ecou în casa, am învățat să apreciem mai mult timpul petrecut împreună. De multe ori, în cei doi ani de atunci, mi-am pus întrebarea: Oare nu am lângă mine tot ce mă împlinește? Oare nu ai lângă tine lucruri simple pe care poate acum nu le bagi în seamă, dar care totuși te împlinesc? Ți-ai pus vreodată întrebarea asta? Am învățat să ne bucurăm de lucrurile simple, să ne bucurăm de o cafea bună dimineața, de răsăritul soarelui.

Îmi era greu să fac deplasări în țară, mă deplasez mult, dar am învățat să mă bucur, am învățat să mă bucur de culorile toamnei, de ce văd și pun pe pilot automat și mă bucur de fiecare moment. Am învățat să ne bucurăm de lucrurile simple, de mirosuri. Mai ales acum, când se mai fac focuri pe la case și intră dintr-o dată în mașină mirosul acela de lemn. Pe vremuri apăsam repede pe butonul de recirculare a aerului pentru că mă deranja. Dar acum mă bucur de el, îmi place. Am învățat să ne bucurăm în anii ăștia de lucrurile simple.

Am fost astă-vară în tabără, am avut și pe Johnny și pe Ana invitați, și a fost un moment care chiar m-a făcut să îmi pun multe întrebări. Avem un păstor în biserică, John îl cheamă, îi spunem John Arabu pentru că e arab, vorbește românește și a fost acum doi ani plecat în Israel și a paralizat. A făcut un atac cerebral noaptea, și jumătate nu poate mișca. Și eram în tabără acolo lângă Bran, vară, răcoare și a încercat să își ia un scaun și să coboare cu el lângă un izvor – un lucru banal pentru noi, dar el a căzut. A încercat să coboare și a căzut cu acel scaun. A venit nevasta lui la mine și a mi-a cerut să-i împrumut un scaun pliant, pentru că John vrea să stea lângă rău.

Poate de multe ori trecem cu vederea un simplu scaun sau un râu, să ne bucurăm de lucrurile simple. Apreciază lucrurile simple și frumoase pe care încă le ai lângă tine!

Valorile lumii de azi sunt tot mai mult îndreptate spre cantitate, mai puțin spre calitate. Trăim în viteză, deja 4G nu mai e suficient și trebuie 5G, să fie drive-through să fiu cât mai puțin acolo la coadă la KFC sau la McDonald’s, nu mai am răbdare în trafic, calculatorul trebuie să se aprindă instant și ne trebuie SSD. Trăim în viteză, nu ne mai mulțumește nimic, nu mai avem răbdare. În această vreme trăim și suntem învățați să apreciem mai multă cantitatea decât decât calitatea.

Greu găsești oameni pe care să te poți baza. De-abia găsesc angajez oameni. În grupurile de pastori, prima întrebare este „Câți membri are biserica ta?” Dacă sunt doar 40-50 nu e bună biserica, e bună biserica când ți se umple gura de numărul membrilor. Din păcate ignorăm lucrurile simple, frumoase, pe care le avem lângă noi.

1. Caută exemple înțelepte

Să ne referim la cuvântul lui Dumnezeu, având în minte creștinul normal care trăiește o viață de calitate. Să citim din Efeseni 5:15: „Deci fiți atenți la calitatea vieții voastre. Să nu urmați exemplul celor neînțelepți, ci trăiți ca niște oameni înțelepți.” (versiunea BVA)

În primul rând, pentru a trăi o viață de calitate, am nevoie să caut exemple înțelepte. Știm foarte bine că exemplul nostru este Hristos, că toată rețeta pentru o viață de calitate se află în a-L urma pe El, știm lucrurile acestea, că ochii ar trebui să fie ațintiți către Hristos. Aici nu mă refer la a-L înlocui pe Hristos, ci mă refer la oamenii simpli, la exemplele înțelepte pe care Dumnezeu le pune de multe ori în viața noastră lângă noi.

Dumnezeu cu siguranță pune în viața ta și în viața mea niște oameni. Nu la întâmplare ești prieten cu X, nu la întâmplare ești în grupul de rugăciune Y. Dumnezeu pune oameni în diferitele sezoane din viețile noastre de la care ar trebui să învățăm. Pentru a trăi o viață de calitate, primul lucru este că ai nevoie să cauți în jurul tău exemple înțelepte.

Poate deja ai omul sau persoana respectivă lângă tine. De multe ori ne frică să ne uităm la oameni, dar Dumnezeu pune anumite persoane în viața ta care pot să vorbească peste viața ta, nu e la întâmplare, ci pentru a te ajuta să trăiești o viață de calitate. Nu e neapărat că oamenii înțelepți de lângă tine vor avea toate răspunsurile la toate întrebările. Mai mult, cred că un om înțelept poate să îți spună și un simplu „nu știu, dar hai că poate împreună putem să ne rugăm și putem descoperi împreună”. Nu înseamnă că cel de lângă tine cu capul mare și le știe pe toate.

Roagă-l pe Dumnezeu să identifice omul acela potrivit lângă tine. Poate fi cineva la care tu nici nu te-ai gândit, poate soția ta e persoana potrivită pe care Dumnezeu a pus-o nu la întâmplare lângă tine. Poate e soțul tău persoana potrivită, ajutorul, exemplul acela pentru tine. Poate fi chiar copilul care a crescut și de la care poți învăța. Caută exemple! Pentru a trăi o viață de calitate, ai nevoie de exemple înțelepte, așa cum spune și versetul din Efeseni 5:15. Fiți atenți la calitatea vieții voastre, să nu urmați exemplul celor neînțelepți, ci caută exemplul oamenilor înțelepți.

2. Stabilește priorități

Următorul verset, Efeseni 5:16, spune: „Astfel (căutând exemplu celor celor înțelepți), să folosiți timpul cu maximă eficiență; pentru că trăim zile rele!”. Pentru a trăi o viață de calitate, ai nevoie să stabilești priorități. Trăim vremuri grele și rele. Exemplele bune din viața ta, mentorii, cei cărora le permiți să vorbească peste viața ta te pot ajuta să stabilești prioritățile din viața ta.

Dacă nu faci ordine în prioritățile pe care le ai, dacă nu ai un set de valori bine definite în viața ta, trăiești o viață haotică. E foarte important, trebuie să vezi ce e pe primul loc în viața ta. Pe primul loc e Dumnezeu în viața noastră. După care urmează familia, e foarte importantă. După aceea urmează poate biserica, sau profesia. Dacă nu ai stabilite niște priorități și valori în viața ta, dacă la numărul 1 nu e Dumnezeu, să fie Isus Hristos și a-L urma pe el, viața ta va fi un haos, oricât te-ai agita. Dacă vrei să trăiești o viață de calitate și să fie așa cum vrea Dumnezeu, va trebui să stabilești priorități, un set de valori, lucruri care sunt importante pentru tine.

Și nici nu trebuie să ne agităm prea mult să învățăm pe copiii noștri aceste lucruri, pentru că ei vor vedea: „e important pentru tata și mama biserica? E importantă rugăciunea? E important să fie la fel toată săptămâna cum este la biserică?” Dacă el vede lucrul acesta, e un lucru bun sădit acolo, iar el îl va face fără să te chinui tu prea mult și fără să îl bați la cap prea mult.

3. Decide înțelept

Să citim următorul verset, Efeseni 5:17 BVA: „Nu luați decizii înainte de a gândi și de a analiza lucrurile în mod foarte serios; ci urmăriți astfel să înțelegeți ce vrea Stăpânul să faceți”.

E un verset cât o predică. Pentru a trăi o viață de calitate, ai nevoie să decizi înțelept. Decizia e de fapt o investiție, pentru că o faci acum și tragi ponoasele sau te bucuri de decizia pe care a luat-o mai târziu. De câte ori mi s-a întâmplat să mă gândesc „Dacă eram un pic mai deștept, dacă analizam mai mult, aș fi decis altfel”! Din păcate era prea târziu.

Omul ia în medie cam 35000 de decizii în fiecare zi. 35000 de decizii pe zi! Ai nevoie de multe înțelepciune să înțelegi, în sumedenia asta de decizii, ce vrea Stăpânul să faci. Știm de la cei mai în vârstă ai noștri că de multe ori, înainte de a decide ceva, ar trebui să aplici versetul acesta: Oare ce ar vrea Dumnezeu? Ce ar face Hristos în locul meu? S-ar supăra așa cum mă supăr eu, s-ar enerva așa de repede? Oare ar fi arătat mai multă dragoste, mai multă compasiune în locul meu? Oare cum ar fi acționat? Așa îți verifici deciziile. Dacă vrei să trăiești o viață de calitate, vrei să înțelegi ce decizii și ce vrea Dumnezeu să faci.

Avem nevoie de exemple, să vezi exemplele din viața ta. Ai nevoie să îți asumi priorități, seturi de valori în viața ta. Ai nevoie să investești, iar aplicația practică la nivelul deciziilor este: investește investește înțelept, caută să înțelegi ce vrea Stăpânul să faci.

Echilibru

Următorul verset, Efeseni 5:18: „Să nu vă îmbătați cu vin, pentru că acesta v-ar determina să faceți fapte imorale; ci fiți plini de Spirit!

Pentru a trăi o viață de calitate, ai nevoie de echilibru. Echilibru în viața unui creștin nu înseamnă 50-50, nu înseamnă 50% pentru Dumnezeu și 50% pentru lume. O viață de calitate echilibrată înseamnă o viață în care prioritatea numărul 1 e Hristos. „Fiți plin de Spirit” înseamnă o viață cu prioritățile bine stabilite, cu limitele bine stabilite, cu valorile clar definite, toate sub controlul Duhului Sfânt. Trebuie să identific zonele din viața mea care nu sunt pline de Dumnezeu. Să fii plin de Spirit înseamnă să nu mai ai loc de altceva.

Echilibrul lui Dumnezeu este în faptul că te lași modelat: „Doamne, ce vrei să schimb? Doamne, care sunt aspectele din viața mea unde nu Te regăsesc pe Tine, unde nu sunt plin de Spirit?”

Creștinul acela normal care dăruiește, se roagă și postește (predică Adrian Petrovai) poate trăi o viață de calitate. Trăiești această viață când alegi să vezi exemplele puse de Dumnezeu în jurul tău, când îți asumi priorități și seturi de valori clare în viața ta, când ești dornic să investești în deciziile bune pe care le iei atunci când îl consulți pe Dumnezeu. O viață echilibrată înseamnă a te lăsa modelat, a identifica zonele din viața ta în care Dumnezeu nu este prezent. Să ne ajute Domnul!

Rezultatele unei vieți de calitate

Să mai citim două versete, rezultatele unei vieți de calitate. Efeseni 5:19: „Vorbiți între voi folosind Psalmi și lăudați-L din inimă pe Stăpân intonând cântece ale căror versuri vorbesc despre lucruri spirituale”.

Dacă trăiești o viață de calitate, vei fi capabil să motivezi, să-l ridici pe acela de lângă tine, să faci diferența în familia ta, să încurajezi prin vorbele pe care le spui pe cel de lângă tine. Dacă nu trăiești o viață de calitate, orice ai spune, nu nu afectează și nu impactează pe cel de lângă tine.

Dacă trăiești o viață de calitate, vei avea o atitudine de mulțumire. Următorul verset, Efeseni 5:20 BVA, spune: „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu-Tatăl, pentru toate lucrurile, în numele Stăpânului nostru Isus Hristos”. „Totdeauna” și „toate” ar trebui să te urmărească în toate zilele. Dacă trăiești o viață de calitate, vei deveni un creștin contagios, care molipsești pe cel de lângă tine cu mulțumire. Sunt lucruri așa de simple…

Următorul verset din Efeseni 5 BVA spune: „Soțiilor, ascultați de soții voștri exact cum trebuie să ascultați de Stăpân(ul nostru). Vă cer acest lucru pentru că soțul este capul soției lui, așa cum și Cristos este capul comunității (tuturor) creștinilor. Ea reprezintă acel Organism al cărui Salvator este El.”  

Dacă trăim o viață de calitate, asta va schimba și perspectiva din familia ta, perspectiva relației dintre soț și soție. De unde ne luăm exemplele în căsnicie? Vorbim de exemplu de relația dintre Cristos și biserică. Care sunt prioritățile pentru noi, ca soți și ca soții? Soții: iubire necondiționată, iar soțiile: supunere.

Cum decidem în familie? 50-50? Și acesta e un subiect de dezbătut. Știți ce înseamnă 50-50 la noi, de multe ori? „Eu spăl vasele, dacă îmi faci și tu cartofi prăjiți”. Asta e 50-50 – fac și eu asta, dacă faci și tu asta – asta nu e de la Dumnezeu.

Cum motivez eu pe soția mea? Prin vorbele mele, încurajez sau dărâm? Dacă trăiesc o viață de calitate, o motivez sau „îi dau în cap”? O, de câte ori am dat în cap lui Lili, de câte ori am dărâmat-o… De câte ori am fost ca un cioban și vorbele mele, în loc să ridice, au dărâmat. Dacă ar fi să ridicăm „ciobanii” mâna sus, toți bărbații ar trebui să ridice…

Am eu o atitudine mulțumitoare față de Dumnezeu sau față de partenerul meu? Vorbim de un rod al vieții de calitate – atitudinea asta de mulțumire. Caut să văd scopul lui Dumnezeu pentru soția sau soțul de lângă mine, sau în permanență caut ocazii să îi demonstrez lui Dumnezeu că putea să fie și altfel?

Concluzie

Haideți să trăim o viață de calitate! Asta vrea Dumnezeu să ne spună astăzi. Fiți atenți, căutați exemple în viața voastră, stabiliți-vă priorități. Atenție la deciziile pe care le luați, consultați-L pe Tatăl atunci când luați decizii și asigurați echilibrul, lăsați-vă modelați, pentru că Dumnezeu ne vrea binele.

Dacă ai identificat măcar un domeniu în care vrei să să lucrezi – și cu siguranță ai de lucru – Domnul e așa de bun și de-abia așteaptă să te ajute, Dumnezeu te așteaptă cu brațele deschise. Spune: „Am nevoie de tine, Doamne, am nevoie de tine în domeniul acela sau celălalt”. Dumnezeu te ascultă.

Subiecte: | | |

Dă vorba mai departe:


Valorile noastre

Suntem o comunitate de credincioși autentici în trăire și creativi în exprimare, pășind dincolo de ziduri!

Ești binevenit în fiecare duminică de la ora 10! Vino pentru un timp de închinare având ca fundal muzică creștină contemporană, ascultă un mesaj despre Dumnezeu și neapărat rămâi la o cafea după, pentru un timp de părtășie cu noi.

Vizitează-ne duminica viitoare, la 10!

Splaiul Tudor Vladimirescu 16A, Timișoara (În zona Piața Maria, lângă Univ. de Medicină-Farmacie)